UrbanEye 2024
Cea de-a XI-a ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc la București în perioada 6-10 noiembrie, în două spații culturale centrale: Cinema Elvire Popesco și ARCUB.
Ediția din acest an reunește o selecție bogată de filme, însoțite de dezbateri pornind de la acestea, precum și o serie de activități conexe: tururi ghidate și ateliere dedicate publicului tânăr, copii și liceeni.
Selecția de filme prezente în programul ediției din acest an este construită în jurul tematicii legate de comunitate, de binele comun, pe o axă care merge de la radiografia spațiului public și a gradul lui de accesibilitate pentru persoanele cu nevoi speciale până la analiza resorturilor interne ale indivizilor și ale comunităților de a face locuitul împreună mai bun și de a coagula energii.
Filmele-portret, fie că vorbim despre profilul unui personaj sau al unei clădiri cu o istorie aparte, nelipsite din programul niciunei ediții, figurează și în lista peliculelor care vor fi proiectate în acest an. De asemenea, o selecție inedită de filme de arhivă completează programul celor cinci zile de festival.
Programul include filme din Franța, Olanda, Germania, Austria, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii sau Mexic, alături de pelicule românești. Sunt filme cu profil divers atât prin tematică (cu accent pe subiecte din sfere diverse: ecologie, social, economic), Aceste filme oferă o oportunitate de a reflecta asupra similitudinilor cu realitatea din România.
Proiect co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România prin Timbrul de Arhitectură și de Administrația Fondului Cultural (AFCN).
Parteneri:
Institutul Francez, Cinema Elvire Popesco, ARCUB, OAR București, De-a Arhitectura, Universitatea Ion Mincu, Institutul Cervantes din București, Dacin Sara
Parteneri media:
RFI România, Radio România Cultural, București FM, Observator cultural, Știrile TVR, Spotmedia.ro, Scena9, Igloo, Zeppelin, Iqads, Filme & cărți, Buletin de București, Happ, Urban.ro
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.