Varșovia – un oraș divizat
Varșovia – un oraș divizat spune povestea construcției ghetoului din Varșovia, văzută din ambele părți ale zidului și moștenirea pe care a lăsat-o în orașul zilelor noastre. O nouă perspectivă asupra acelor timpuri tragice ale separării, distrugerii și genocidului este ilustrată prin imagini video recent descoperite și mărturii ale supraviețuitorilor. În 1941, la scurt timp după construcția ghetto-ului de către naziști, un realizator de filme amator a surprins imagini remarcabile de ambele părți ale zidurilor ghetto-ului pe peliculă de 8 mm. Aceste imagini care nu au mai fost văzute până acum sunt țesute în filmul lui Eric Bednarski: Varșovia – un oraș divizat, ca o mărturie a tragediilor din timpul războiului și a masacrării locuitorilor orașului. Supraviețuitorii ghetto-ului și martorii își povestesc amintirile, iar arhitecți și istorici ai orașului examinează viziunea înfricoșătoare a naziștilor pentru Varșovia. Prin întrepătrunderea unui material bogat din trecut și imagini ale orașului de azi, care prezintă atât fața umană, cât și țesătura urbană a Varșoviei, Varșovia – un oraș divizat reafirmă importanța și dificultatea necesității de a ne aminti.
Proiecție realizată cu sprijinul Institutului Polonez.
- Regizor:
- Eric Bednarski
- An:
- 2019
- Țară:
- Polonia
- Gen:
- Documentar
- Durată:
- 71 minute
- Limbă:
- Polonă
- Subtitrare:
- Română & Engleză
- Proiecție:
- sâmbătă, 9 noiembrie, Cinema Elvire Popesco
- Bilete