Taming the Garden / Pădurea domestică
Un om puternic, un fost prim-ministru al Georgiei, are un hobby aparte. Cumpără și colecționează arbori seculari și îi plantează pe coastă, în grădina sa privată, unii fiind înalți cât un bloc de 15 etaje. Evident că, pentru a-i dezrădăcina și a-i transporta, operațiunea e la fel de complexă, pe cât e grandoarea acestor arbori: alți copaci trebuie să fie tăiați, cabluri electrice trebuie mutate și noi drumuri trebuie create prin plantațiile de mandarini. Explorând relația omului cu mediul și a unei comunități cu un astfel de arbore care îi marchează existența și, care, la un moment dat, dispare, filmul abordează subtil etica protecției mediului, fără excese și ostentație, deși tema dezrădăcinării, cu care ne-am obișnuit în plan metaforic, capătă o formă opresivă și tangibilă. Cadența acțiunii e în deplin acord cu ritmul naturii: demnă, fără grabă, căci controlul oricum nu e în mâna celor mulți. E un film poetic și politic totodată, cu un discurs puternic, care sondează multiple straturi social-politice și psihologice, păstrând în același timp o atmosferă meditativă, probabil cea mai potrivită, de fapt, pentru a „trăi” natura ca o experiență. (Sorana Stănescu)
Vizionarea este organizată în colaborare cu KineDok, un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații
din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
Organizator local: UrbanEye Film Festival
Organizator național: Asociația One World Romania
Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis
(Ungaria), ReStart (Croația), Chai Khana (Georgia)
Cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al
Cinematografiei
Online: www.kinedok.net/ro | www.oneworld.ro
Facebook & Instagram: kinedokromania
Partener de monitorizare: mediaTRUST Romania
- Regizor:
- Salomé Jashi
- An:
- 2021
- Țară:
- Elveția, Germania, Georgia
- Gen:
- Documentar
- Durată:
- 92 minute
- Limbă:
- Georgiană
- Subtitrare:
- Română, Engleză
- Proiecție:
- joi, 10 noiembrie, Cinema Elvire Popesco
- Bilete
Premii și festivaluri:
Cinéma du Réel 2021 - Young Jury Award - Mention FICUNAM 2021 - Puma de Plata Competencia Internacional, Public Award, Puma - International Competition Berlin International Film Festival 2021 Sundance Film Festival 2021 Amsterdam International Documentary Film Festival 2021 Locarno International Film Festival 2021 São Paulo International Film Festival 2021 CPH:DOX 2021 European Film Awards 2021 Vancouver International Film Festival 2021 Sydney Film Festival 2021 Melbourne International Film Festival 2021 DocsBarcelona 202 Hong Kong International Film Festival 2021 Hot Docs Canadian International Documentary Festival 2021 Montreal International Documentary Festival 2021 Astra Film Festival Sibiu 2021