Orașul socialist: inginerie socială și implicare civică – Programul 1
Programele cu filme de arhivă ale acestei ediții sondează raportul dintre autoritățile și cetățenii perioadei socialiste în construirea unei societăți adaptate nevoilor moderne, urmărind descrierea practicilor de tatonare și de colaborare între cele două entități. Problematicile abordate de aceste filme sunt pe cât de variate, pe atât de actuale: nevoia creării unui sistem funcțional de piste de biciclete care să contribuie la relaxarea traficului rutier din orașele mari, a construirii de complexe de locuințe accesibile și confortabile, a experimentării unor modele pedagogice alternative care să corespundă sensibilităților contemporane și a implicării artei în societate – sub forme performative, sau pentru a coagula comunități cu identități distincte în jurul diverselor sale moduri de manifestare. Deși majoritatea sunt produse de studioul „Sahia” și se poate presupune că servesc prezentării viziunii oficialităților asupra aspectelor abordate, unele dintre ele conțin fisuri între ceea ce ar trebui să arate (de obicei, o versiune idealizată a realității imediate) și ceea ce ajung să ilustreze (uneori, în planul secund): oameni morocănoși, străzi murdare și dezafectate, sau chiar neajunsuri și nemulțumiri ale cetățenilor. Un acces chiar mai puțin mediat la cotidian îl oferă filmele de amatori incluse în programe, realizate de artiști vizuali remarcabili ai perioadei, precum Constantin Flondor, Paul Neagu și Ion Grigorescu. Împreună cu filmele „oficiale”, sperăm să reconstituie – prin varietatea de registre, de teme și de unghiuri de redare ale unor fenomene relevante – un peisaj cât mai incitant al manierelor în care implicarea civică grupurilor de cetățeni activi a contribuit la șlefuirea orașelor din România socialistă.
De 2 x 8 minute despre Timișoara
(1969, Mirel Ilieșiu), 22 minute
Filmată cu ocazia aniversării a 700 de ani a orașului de pe Bega, monografia „De 2 x 8 minute despre Timișoara” este construită sub forma unui dialog (simulat) între cineaștii profesioniști și cineamatori. Structura ordonată a documentarului, care înglobează o perspectivă multilaterală asupra orașului – date geografice, peisaje urbane și mostre istorice de arhitectură timișoreană, imagini din fabricile și uzinele din zonă, scurte incursiuni în activitatea instituțiilor de învățământ și de cercetare, a instituțiilor de artă și cultură – este animată de coabitarea celor două planuri discursive. Această falsă separație confirmată chiar de genericul de început (scenariul și regia sunt semnate de Mirel Ilieșiu, iar imaginea de Doru Segall) reprezintă un artificiu formal care împarte filmul în două registre complementare din punct de vedere retoric și estetic: privirea serioasă, oficială reprezentată de materialul „cineaștilor profesioniști” își găsește un contrapunct inedit în perspectiva informală, ludică a „cineaștilor amatori”.
Casa mea (1983, Carol Corfanță)
Documentarul dedicat educației culturale a maselor, „Un club muncitoresc” descrie relația dintre munca sticlarilor de la Turda și activitățile lor recreativ-educative din cadrul clubului întreprinderii. Atât prin tematica pervazivă a muncii, care se răsfrânge și asupra sferei de divertisment (expoziția de caricaturi disciplinare, scenetele brigăzii de agitație care corijează cu umor neajunsurile în producție chiar în secțiile fabricii, coregrafii care reproduc secvențial procese de muncă, dar și echilibristica cu porțelanuri), cât și prin procedee specific cinematografice (momente performative care suprapun sunetul pașilor de dans popular cu imagini din procesul de fabricare a sticlei, supraimpresiuni, succesiuni sugestive de cadre și sonorități) cele două aspecte interferează și se determină reciproc.
Arcom – calitate, cooperare (1977, Nicolae Cabel), 7 minute
Un film de promovare pe piața externă a Antreprizei Române de Construcții-Montaj, companie responsabilă pentru proiectarea și execuția construcțiilor de locuințe, industriale și de utilitate publică în țară și în străinătate. Sunt prezentate realizările constructorilor români la Tripoli, în Libia, cartierele de blocuri, dar și complexele comerciale și obiectivele social-culturale ridicate în decorul insolit de pe malul african al Mării Mediterane.
Cutiile lui Neagu (1968-1969, Comis Laurian & Paul Neagu), 10 minute
Dacă primele cadre ale filmului prezintă detalii ale „Expoziției de obiecte” realizate în 1969, la București, de Paul Neagu și de Mihail György, următoarea secvență introduce cutiile moderniste ale lui Neagu, pentru ca ultima – și cea mai consistentă – porțiune să imortalizeze acțiunile stradale ale artistului, constând în amplasarea acestora în diverse spații exterioare ale capitalei, uneori chiar în mijlocul arterelor de circulație. Lipsit de comentarii ale unui narator, „Cutiile lui Neagu” funcționează nu doar ca un document al primilor ani ai carierei marelui artist Paul Neagu, ci și ca un gest beatnik de flanare în mijlocul unui oraș activ, preocupat de treburi mai urgente, și de explicitare a crezului avangardist că arta face parte din viața de zi cu zi a comunității și nu e doar o dimensiune a culturii dedicată exclusiv celor aleși.
Copyright of film and any stills for publicity The Estate of Paul Neagu, DACS 2024; courtesy Ivan Gallery
Pe bicicletă (1980, Alexandru Boiangiu), 10 minute
Sub privirile oamenilor adunați pe marginea drumului, un cortegiu funerar, cu fanfară și dric tras de cai însoțesc pe ultimul drum un autoturism roșu, decorat cu coroane de flori. Produs în contextul crizei internaționale a petrolului de la sfârșitul anilor ’70, scurtmetrajul cu accente satirice regizat de Alexandru Boiangiu readuce în atenția publicului mersul pe bicicletă, militând pentru avantajele economice, medicale și ecologice ale acestui mijloc de locomoție care nu consumă combustibil. Dacă necesitatea amenajării infrastructurii rutiere pentru bicicliști poată să pară la prima vedere un simptom al Bucureștiului contemporan, acest documentar demonstrează că lipsa pistelor pentru biciclete era o nevoie semnalată încă din perioada socialistă.
Temă fără variațiuni (1971, Ștefan Fischer), 6 minute
Lipsit de orice fel de replici sau de intervenții ale unui narator, „Temă fără variațiuni” abordează eterna alegorie comunistă a vechiului și noului, întruchipată aici de un domn care le propune trecătorilor dintr-un oraș să se cântărească la colț de stradă contra unei sume mici de bani. Arătat succesiv în diverse ipostaze plictisite și lipsit de clientelă, bătrânul comerciant ambulant stă pe o bordură, între niște cutii goale de pâine și o gheretă cu produse de patiserie. La doar câțiva metri distanță, un cântar electronic pare să-i fi acaparat pe concitadini și să-i fi dus munca în derizoriu. Filmul nu ne indică modul dorit de raportare la această situație, se mulțumește să redea o stare de fapt.
Înălțimi (1971, Radu Gurău), 20 de minute
În acest film de protecția muncii neobișnuit de elaborat, o muncitoare de pe un șantier bucureștean (interpretată de foarte tânăra Luminița Gheorghiu) rememorează tragedia petrecută din cauza neatenției unui coleg de care fusese îndrăgostită. Tonul elegiac e indus nu doar de vocea emoționată a femeii ce-și deapănă pătimaș povestea, ci și de cadrele elegant construite cu șantierele orașului văzute de la înălțime, pentru a crea atât o expectativă sumbră, cât și senzația unui trecut fericit pierdut pe vecie. Influențat de filmele Noului Val Francez și de comediile italiene ale anilor 1950-1960, „Înălțimi” e o descoperire notabilă și pentru că demonstrează că, încă din primii ani ai carierei, Luminița Gheorghiu putea face să radieze până și un modest film utilitar.
Programul este urmat de o discuție cu Ana Szel, Andrei Rus (curatori program film), Irina Tulbure, Alex Axinte (arhitecți)
Ana Szel
Ana Szel este cineast, curator, doctorand și asistent universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, cu o teză despre filmul utilitar în România socialistă. Se numără printre fondatorii noului program de masterat dedicat conservării și curatoriatului arhivelor audiovizuale, având studii în domeniul muzicii și al cinematografiei.
Lucrează cu arhivele de film din 2016, iar interesele sale de cercetare includ practici cinematografice marginale, filmul mut și cinematograful ca teren de cercetare interdisciplinar. În 2022, împreună cu Christian Ferencz-Flatz și Ana Grgic, a organizat la București prima conferință internațională dedicată „Filmului utilar în socialismul de stat” și este co-editor (alături de Lucie Cesalkova și Christian Ferencz-Flatz) al volumului rezultat, în curs de publicare la Amsterdam University Press. Este cercetător doctorand în cadrul proiectului „Philosophy in Late Socialist Europe: Theoretical Practices in the Face of Polycrisis” la UBB Cluj.
Andrei Rus
Andrei Rus este conferențiar universitar în cadrul Facultăţii de Film din UNATC Bucureşti, unde predă cursuri de istoria filmului. Coordonează proiectul „Arhiva Activă”, de digitalizare și de prezentare a unor arhive audio-vizuale din România. A fost, timp de patru ani, director artistic al Festivalului de Film Documentar și Drepturile Omului „One World Romania”. A coordonat timp de șapte ani revista de cinema „Film Menu” şi a organizat, împreună cu ceilalţi colegi de redacţie, proiecţii frecvente de filme, în cadrul Cineclubului Film Menu și a evenimentului „Să Film!”. A realizat selecții de filme pentru festivaluri de film din România („Timishort” și „NexT”). A fost membru al mai multor jurii de specialitate în cadrul unor festivaluri de film, inclusiv în Juriul Revelation France 4 al secțiunii „Semaine de la Critique”, de la Cannes. A fost consilier pentru cinematografie al miniștrilor culturii Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu și, timp de trei ani, membru în Consiliul de administrație al Centrului Național al Cinematografiei.
Irina Tulbure
Irina Tulbure este arhitect, lector în cadrul Departamentului Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București; bursieră a Colegiului Noua Europă, Getty-NEC Fellowship, 2011–2012; colaborator al UAR pentru arhiva de fotografie (2014-2017); doctorat în arhitectură în cadrul UAUIM (2011); autor al cărții „Arhitectură și urbanism în România anilor 1944-1960. Constrângere și experiment”(2016).
Alex Axinte
Alex Axinte este arhitect, cercetător și educator care trăiește și lucrează la București. Este interesat de documentarea și susținerea practicilor informale de gestiune a spațiilor comune, în contextul locuirii colective din orașul post-socialist. Alex este implicat în proiecte de cercetare prin acțiune, educație aplicată, design participativ și activare culturală și civică și este co-fondator al practicii spațiale studioBASAR (2006). În contextul doctoratului pe care l-a desfășurat la Universitatea din Sheffield a inițiat Garaj DESCHIS în 2020 în cartierul Drumul Taberei, un spațiu-proiect de cercetare, învățare reciprocă și activare culturală și comunitară. Din acest demers s-a dezvoltat în 2022 și cercetarea calitativă Harta Bibliotecilor de Cartier.
- Regizor:
- —
- An:
- —
- Țară:
- —
- Gen:
- —
- Durată:
- —
- Limbă:
- —
- Subtitrare:
- —
- Proiecție:
- joi, 7 noiembrie, Cinema Elvire Popesco
- Bilete