100 de ani de plimbări prin București în 21 de filme – 3

Programul propune cel puțin câte un film realizat în fiecare deceniu al epocii comuniste, în încercarea de a surprinde cum și dacă se schimbă discursul despre București în acest interval și, implicit, care sunt principalele probleme semnalate de cineaști, ce fel de subiecte tratează ei cu predilecție și care sunt tonul și structurile narative și stilistice utilizate de aceștia. Iar diversitatea e surprinzătoare, deoarece după două filme din primul deceniu de comunism („Orașul nu doarme niciodată” și „Aici, București”) marcate de o perspectivă triumfalistă și lipsită de contraste cu privire la noua față a orașului – industrială, Bucureștiul fiind asemuit unei uzine imense pulsând de viață -, urmează o serie de documentare scurte preocupate de tot felul de teme ce ne poartă prin locuri de multe ori nebănuite. De pildă, „Rădăcinile orașului” prezintă întreaga infrastructură de canalizare a capitalei, modernizată de reprezentanții de atunci ai regimului și care, neactualizată timp de decenii, le dă atâta bătaie de cap edililor și locuitorilor de azi ai Bucureștiului. Alte filme – „Calea Văcărești” sau „După zece ani” – prezintă cartiere și bulevarde faimoase transformate radical în perioada comunistă, vechile și pitoreștile mahalale fiind înlocuite de blocuri sau de parcuri (în cazul de față, Floreasca). „Noi unde ne jucăm?” sau „Patru întrebări” își permit să analizeze deschis – și chiar să critice pe alocuri – unele politici sau realități sociale ale anilor ’60. Și, în fine, „Pentru strănepoți, încă ceva despre București”, filmul care încheie programul, privește înainte, spre posteritate (deci, spre noi), prezentându-ne, prin tot felul de date statistice surprinzătoare, o față foarte complexă și, de multe ori, neașteptat de pitorească a orașului, modernitatea (asemuită cu blocurile, cu magazinele universale, cu liniile de metrou) conviețuind foarte bine cu lumea mahalalelor și a curților lipsite de canalizare în care trăiesc în armonie oameni, porci și găini.

---

Orașul nu doarme niciodată 
România 1949
regia:  Jean Mihail
durata: 23 de minute

O altă simfonie a orașului ce surprinde viața acestuia pe timpul nopții în încercarea vădită de a-i încuraja pe oamenii muncii să își dea silința pentru construcția noului stat industrializat comunist, este documentarul „Orașul nu doarme niciodată” regizat de Jean Mihail. În puțin peste 20 de minute avem acces la tot felul de lumi active până târziu în noapte: vedem telegrafiste, tehnicieni, mecanici, conductori de trenuri, muncitori în fabrici, intelectuali scriind solitari la lumina lămpii, tipografi pregătind apariția noului număr al „Scânteii”, artiști de operă și spectatori captivați, chirurgi care acompaniază nașterea mamelor fericite și chiar, la un moment dat, asistăm la frânturi ale unei filmări și o însoțim pe monteuză la masa ei de montaj.

---

Aici, București 
România 1959
regie: Nina Behar
scenariu: Eva Sîrbu 
durata: 17 minute (aprox.)

Structurat ca o scrisoare de dragoste pentru București adresată, prin undele radioului, celorlalți locuitori ai țării, filmul asociază orașul cu o mare uzină ce pulsează zi și noapte sub atenta și grijulia supraveghere a Partidului Muncitoresc Român și a conducătorului Gheorghe Gheorghiu-Dej. „Aici, București” prezintă diverse aspecte ale vieții orașului începând de la primele ore ale dimineții și până noaptea târziu, promovând construcțiile recente ale regimului comunist și prezentând portrete ale muncitorilor și muncitoarelor din diverse industrii. Imaginile, textul citit la persoana 1 de protagonista îndrăgostită de oraș, tonul candid al acesteia, muzica suavă ce învăluie întregul eșafodaj narativ creează o imagine idilică, lipsită de orice fel de contraste, a Bucureștiului de la sfârșitul anilor ’50.  

---

Rădăcinile orașului 

România, 1964

produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”

scenariu, regie: Jean Petrovici

imagine: Dorian Segal

sunet: ing. Simion Zaharia

montaj: Silvia Chiric

durata: 11 minute

Documentarul lui Jean Petrovici, „Rădăcinile orașului”, ne invită să descoperim Bucureștiul dintr-o perspectivă inedită, printr-o incursiune în subteranele capitalei, acolo unde se află o parte însemnată din infrastructura tehnico-edilitară, esențială pentru funcționarea orașului. Camera îi urmărește sub pământ pe lucrătorii care asigură întreținerea și reparațiile rețelelor electrice, de telecomunicații, de canalizare și de termoficare, fiind subliniate în paralel și legăturile indisolubile dintre munca lor și condițiile de viață ale locuitorilor capitalei. 

---

Patru întrebări 
România 1967
produs de Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București
regie: Ștefan Traian Roman
imagine: Ion Cornea
distribuție: Ion Besoiu, Mihai Florea
durata: 10 minute

„Patru întrebări” e o încercare insolită de cinéma vérité, în care diverse cupluri, de vârste și condiții sociale diferite, sunt întrebate dacă sunt fericite, în timp ce luminile Bucureștiului inundă nopțile de vară, în acordurile unui șlagăr duios. Un film despre locuitorii orașului și mai puțin despre spațiile pe care le traversează și în care își trăiesc viețile, documentarul acesta reușește să funcționeze ca un mini-studiu sociologic în care, spre deosebire de majoritatea celorlalte opere cinematografice din România epocii inspirate de direcția cinéma vérité – foarte la modă în acei ani – realizatorii păstrează ezitările candide din răspunsurile celor intervievați, precum și unele nemulțumiri și neajunsuri resimțite de ei în raport cu partenerii de cuplu. E doar unul dintre motivele prospețimii sale ieșite din comun – celălalt fiind frumusețea plastică și tandrețea cu care e reprezentat orașul: ai putea să juri că e cu adevărat un mic Paris (cel din filmele Noului Val Francez).

*Filmul face parte a programului Arhiva Activa coordonata de Conf. Univ. dr. Andrei Rus si Prof. Univ. dr. Alex Sterian finanțat din FDI-Internationalizarea UNATC 2021

---

Noi unde ne jucăm?
România 1968
produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”
scenariu, regie: Florica Holban
imagine: Paul Holban
sunet: Simion Zaharia, Vasile Constantin
montaj: Silvia Chiric
aranjament muzical: Radu Zamfirescu
producția: Dumitru Lulescu
durata: 9 minute

Documentar ce semnalează lipsa locurilor de joacă pentru copii și critică deschis atitudinile ostile ale celor mari – părinți, bunici, vecini – în fața nevoii naturale a primilor de a-și consuma ludic energia, „Noi unde ne jucăm?” apelează la un comentariu la persoana 1 plural, substituindu-se, astfel, vocii Partidului Comunist din România și, prin extensie, întregului popor. E surprinzător nu doar din acest motiv – căci filmul funcționează ca o veritabilă autocritică a partidului, prezentând chiar oficiali responsabili direct de această stare de fapt nefericită încercând să explice cum s-a ajuns aici și ce acțiuni urmează să propună pentru a ameliora situația -, ci și pentru că, în afara unor secvențe evident puse în scenă, pare să cuprindă și momente candide, întâmplate în mod spontan în fața camerelor.

---

După zece ani 
România 1971
produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”
regie: Eugenia Guțu
scenariu: Virgil Calotescu
imagine: Carol Kovacs
sunet: Gheorghiță Roșioru
aranjament muzical: Radu Zamfirescu
producție: Iancu Olieru
durata: 12 minute

După zece ani de la mutarea a aproximativ 7000 de oameni din fosta Groapă Floreasca în blocuri noi construite de regimul comunist, cineaștii de la Studioul „Sahia” îi intervievează pe unii dintre ei invitându-i să rememoreze condițiile insalubre în care locuiseră ani sau decenii din viață, împreună cu familiile, și să puncteze beneficiile vieții noi la bloc. Filmul ilustrează evocările lor cu imagini din trecut, în care cocioabele sărăcăcioase și construite sub pământ sunt demolate de buldozere pentru a face loc actualului parc Floreasca, cu unele din prezentul narării, cu blocurile mai confortabile unde locuiesc protagoniștii înălțate semeț în soare și cu patinoarul Floreasca animat de sportivi. O lume a mahalalelor atât de specifică Bucureștiului de altădată dispare sub ochii noștri.

---

Calea Văcărești 
România 1975
film realizat la cererea Muzeului de Istorie al Municipiului București și produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”
regie: Virgil Calotescu, Radu Ursachi
imagine: Nicolae N. Marinescu
montaj: Mariana Andruță
sunet: Jean Lăzăroiu
lumină: Gheorghe Dragomirescu
consultanți științifici: Claudia Gârbea, Nicolae Anderco
redactor: Marion Ciobanu
producție : Eugen Georgescu
durata: 17 minute

Filmul prezintă o serie de case și de construcții emblematice de pe celebra Calea Văcărești, oprindu-se, în mod oarecum surprinzător, exclusiv asupra unor obiective aparținând unor epoci dinaintea celei comuniste. Având în permanență pe fundal un acompaniament din cântece foarte populare, plimbarea propusă de realizatori ne oferă spre contemplare deopotrivă biserici din secole trecute, magazine pitorești, case de mahala (încă locuite) unde au trăit fie artiști importanți din trecut – precum Maria Tănase -, fie diverse persoane relevante pentru istoria comunismului în România, în perioada ilegalității partidului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.   

---

Pentru strănepoți, încă ceva despre București
România 1980
produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”
regie, scenariu, imagine: Paula și Doru Segall 
producție : Ioan Pelz
montaj: Elisabeta Dragomir
aranjament muzical: Mihaela Sergescu
sunet: Maia Stepanenco
redactori: Marion Ciobanu, Doina Păun
durata: 14 minute

Iată un film ludic realizat cu gândul la posteritate (adică la noi) despre viața bucureștenilor din anii ’80. Înțesat de date statistice și prezentând tot felul de locuri pitorești centrale – de pildă, strada Lipscani, librării și săli de cinematograf azi închise și rămase în paragină – și din periferiile orașului – inclusiv câteva străduțe și gospodării în care locatarii cresc porci și păsări în imediata vecinătate a unor blocuri recent construite -, „Pentru strănepoți, încă ceva despre București” invită spectatorii contemporani la comparații, pe mai multe planuri și în mai multe chei, între viața de atunci și cea de acum. Spoiler: nu la toate capitolele prezentul se va dovedi mai ofertant și mai blând cu bucureștenii.

program și text curatorial realizate de Ana Szel și Andrei Rus

---

La finalul proiecției vor avea loc discuții cu Irina Tulbure și Alexandru Axinte, moderate de Ana Szel și Andrei Rus