UrbanEye 2022 | 1st Cluj edition
După 8 ediții în București, UrbanEye Film Festival – festival despre arhitectură, oraș și viața urbană – ajunge pentru o primă ediție la Cluj-Napoca, în perioada 11-15 mai 2022, unde va fi găzduit de Cinema ARTA.
Ca răspuns la contextul politic și social actual, această ediție are ca subiect central distrugerea orașelor și ce presupune reconstruirea lor.
Distrugerea locuințelor, monumentelor și chiar a orașelor în ansamblu sunt în ultima perioadă realități din vecinătatea noastră. Prin filmele selectate dorim să reflectăm asupra valorii materiale ale acestor locuri pierdute în diverse conflicte armate, dar mai ales asupra valorii simbolice, emoționale și a relațiilor din comunitățile care le locuiau.
În completarea temei principale, în cadrul acestei ediții sunt proiectate și filme specifice direcțiilor tematice recurente din cadrul celorlalte ediții ale festivalului care au avut loc la București precum locuirea, dezvoltarea urbană sau focusul pe lucrări ale anumitor arhitecți și artiști consacrați.
Pornind de la filmele selectate, invităm publicul clujean la tururi ghidate, ateliere pentru copii și dezbateri alături de invitații festivalului prin care să explorăm împreună tema UrbanEye Film Festival 2022 | 1st Cluj edition.
Biletele și abonamentele s-au pus deja în vânzare.
Parteneri: Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, Asociația Korzo, Asociația de-a arhitectura, Asociația Studenților Arhitecți, Daisler Print House
Partneri media: Radio România Cluj, Kolozsvári Rádió Románia, cluj.com, Zeppelin, Maszol
Finanțator: Ordinul Arhitecților din România
Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociaţiei ARTA în dialog co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România din timbrul arhitecturii.