Sari la conținut

Panelstory or Birth of a Community / Poveste din panouri prefabricate

Într-un cartier de blocuri abia ridicat la marginea orașului Praga, nimic nu funcționează: străzile nu au nume, apartamentele au defecte, infrastructura lipsește, iar locuitorii se confruntă nu doar cu uniformitatea și urâțenia noilor clădiri, ci și cu minciuna, infidelitatea și neîncrederea. Panelstory compune un mozaic tragicomic de destine din mai multe generații: o tânără însărcinată care își începe viața cu optimism, mama ei nemulțumită, un ștrengar care se simte ca acasă în haosul general și un bunic venit de la țară, care încearcă să comunice cu vecinii izolați și să-i ajute. Îmbinând documentarul cu o stilizare personală, Věra Chytilová construiește portretul critic al unei structuri care nu funcționează nici material, nici moral.

Programată inițial pentru iunie 1980, premiera a fost cenzurată până în decembrie 1981, iar filmul a circulat la început doar în trei regiuni ale Cehoslovaciei. În 2025, a fost digitalizat de Arhiva Națională de Film din Cehia, împreună cu Fondul de Stat pentru Audiovizual și Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Proiecție organizată în parteneriat cu Centrul Ceh.

Regizor:
Věra Chytilová
An:
1979
Țară:
Cehoslovacia
Gen:
Ficțiune
Durată:
96 minute
Limbă:
Cehǎ
Subtitrare:
RO
Proiecție:
duminică, 8 noiembrie, Apollo111 Cinema
Bilete