În primul rând, să nu faci rău
„În primul rând, să nu faci rău” urmärește transformarea satelor săsești din Transilvania prin întâlnirea dintre localnicii rămași și oamenii veniți din oraşe în căutarea unei alte vieți.
Un grup de nou-veniți povestesc cum au părăsit oraşele și au ajuns în Alma Vii, Richiş sau Biertan. Pentru unii, mutarea înseamnă apropierea de natură și un ritm mai lent; pentru alții, recuperarea unor rădăcini familiale, posibilitatea de a lucra de la distanță ori dorința de a participa la restaurarea patrimoniului. Privirea localnicilor complică însă imaginea idilică a satului. Doamna Ganea își amintește ulițele pline, vacile întorcându-se seara și vecinii care stăteau de vorbă la poartă. Mihai și domnul Nițu vorbesc despre dispariția vechilor forme de întrajutorare, despre diferențele economice și despre distanța dintre localnici și cei care cumpără și restaurează casele săsești. Ceea ce pentru noii veniți înseamnă autenticitate și patrimoniu poate reprezenta, pentru cei care au trãit acolo, o lume grea de care încearcă să se desprindă. Între conservare și transformare, izolare și apartenență, filmul caută dacă oamenii care locuiesc în același loc pot ajunge să construiască o lume comună și ce se păstrează, de fapt, atunci când patrimoniul supraviețuiește, dar comunitatea care l-a creat dispare.
Proiecție urmatǎ de o discuție cu Andrei Dudea (regizor) și Bogdan Iancu (antropolog)
Andrei Dudea
Filmează și regizează film documentar, cu o practică situată la intersecția dintre cinemaul documentar, antropologia vizuală și fotografie. Lucrările sale explorează relația dintre oameni, comunități și spațiile pe care le locuiesc, abordând teme precum memoria individuală și colectivă, migrația, apartenența, singurătatea și transformările sociale și culturale ale lumii contemporane. Demersul său cinematografic pornește adesea de la cercetare de teren, observație și întâlniri cu oameni ale căror experiențe personale reflectă fenomene sociale mai ample. Printre proiectele sale și cele la care a colaborat se numără În căutarea paradisului pierdut, o explorare documentară a migrației de la oraș la sat, Atlasul Singurătății, o cercetare vizuală asupra singurătății și relațiilor intergeneraționale, și În primul rând să nu faci rău, un documentar despre patrimoniu, locuire și transformările comunităților rurale din Transilvania. A filmat și co-produs, de asemenea, documentarele Imaginary Youth / Vis. Viață și Bucureștiul sufocat, și a regizat și produs documentare pentru ARTE TV.
- Regizor:
- Andrei Dudea
- An:
- 2026
- Țară:
- România
- Gen:
- Documentar
- Durată:
- 45 minute
- Limbă:
- Română
- Subtitrare:
- EN
- Proiecție:
- duminică, 8 noiembrie, Cinema Elvire Popesco
- Bilete