Sari la conținut

Fernand Pouillon, cel mai căutat arhitect al Franței

Fernand Pouillon, numit cândva „cel mai căutat arhitect din Franța”, a construit în cei cincizeci de ani de carieră peste cinci milioane de metri pătrați, mai ales în Franța și Algeria. Pouillon zbura cu avioane cu elice, mii de kilometri pe săptămână, de la un șantier la altul: Marsilia, Paris, Alger, până în mijlocul deșertului. Totul pentru un principiu: să construiască „mai bine, mai ieftin și mai repede decât alții, astfel încât toată lumea să poată locui decent”. Secretul lui a fost piatra, tăiată mecanic în carieră în blocuri mari standardizate, material pe care l-a folosit în proiecte precum Climat de France – ansamblu ridicat în Alger pentru populația algeriană cea mai săracă – sau refacerea unor cladiri din Portul Vechi din Marsilia distrus în timpul războiului. Într-o epocă în care marile ansambluri se construiau din beton prefabricat, Pouillon a dat locuințelor sociale calitatea și aspectul unor clădiri de lux. Insa totul a durat până când Pouillon a căzut în dizgrația autorităților, a fost închis în anii ‘60, a evadat în împrejurări misterioase și a fost apoi aproape uitat.

Dincolo de viața sa tumultoasă, rămân locuințele sociale iar ansamblurile lui au calități care ar putea rezolva și azi unele dintre problemele marilor cartiere de blocuri.

Filmul este proiectat împreună cu Imaginaires de Transformation : Lacaton & Vassal et Frédéric Druot.

Regizor:
Jean-Marie Montangerand
An:
2023
Țară:
Franța
Gen:
Documentar
Durată:
52 minute
Limbă:
Franceză
Subtitrare:
RO
Proiecție:
sâmbătă, 7 noiembrie, Cinema Elvire Popesco
Bilete

Premii și festivaluri:

Mentions of being featured in other festivals/prizes La Fabrique des Films BEAUBOURG PARIS FIFAAC BORDEAUX (2 Awards, Special Mention From the Jury) AFFR ROTTERDAM Urban Screens LAUSANNE 25th International Architecture Film Festival ANNECY DOCVILLE Image de Ville MARSEILLE CONCRETE Festival LE HAVRE CHICAGO Architecture Biennial LONDON Barbican Center OPEN SEOUL, The Konnexcheon Pavilion