Unde își găsește arta locul în oraș? Tur ghidat cu ArtCrawl Cluj
Unde își găsește arta loc în cel mai scump oraș din România? Care sunt posibilitățile scenei de artă în mediul urban? Care sunt provocările? Care sunt, de fapt, aceste spații de artă? Și unde sunt de găsit?
Hai să căutăm răspunsurile la aceste întrebări împreună într-un ArtCrawl, ghidat de Helga Thies, manager și mediator cultural.
Hai să căutăm răspunsurile la aceste întrebări împreună într-un ArtCrawl, ghidat de Helga Thies, manager și mediator cultural.
Ce este ArtCrawl?
Un tur ghidat în spații de artă contemporană. Mergem în plimbare, descoperim expoziții și spații de artă, discutăm.
La ce te poți aștepta de la acest ArtCrawl?
Vizităm câteva spații în care se crează sau se prezintă artă contemporană (cum ar fi Unirea, Fabrica de Pensule). Turul este interactiv – discutăm despre specificul fiecărui spațiu, despre artă, despre oraș.
Ce să iei cu tine?
Curiozitate. Nu e necesar să ai cunoștințe specifice sau să fi studiat artă. De asemenea de folos sunt încălțămintea comodă, apa și poate o umbrelă sau o pelerină, pentru orice eventualitate
Cât durează?
Începem la 16:00 și terminăm turul în jurul orei 18:45. După tur, mergem la Cinema ARTA, unde de la ora 19:00 rulează Walls can talk / Povestea pereților, un documentar în regia renumitului Carlos Saura, care ilustrează evoluția și relația artei cu peretele, de la picturile rupestre preistorice până la cele mai avangardiste expresii ale artei urbane. Este recomandat să îți achiziționezi biletul înainte.
Cât costă?
Acest tur este gratuit. Dacă dorești, la finalul turului poți să oferi o donație ghidului.
Cine este ghidul?
Ghidul este Helga, care a studiat Istoria Artei, iar acum este mediatoare culturală și manager cultural. Din 2019, organizează ArtCrawls pentru a apropia publicul de artă și pentru a crește vizibilitatea artiștilor locali.
Unde?
Ne întâlnim la intrarea către Unirea Studios.
Pot participa maxim 15 persoane la acest tur.
Rezervă-ți un loc .