Sari la conținut

UrbanEye 2026 | 5th Cluj edition

 

Între 22 și 26 aprilie 2026, UrbanEye Film Festival revine la Cluj pentru a cincea ediție!

De mai mulți ani, locuirea se află în centrul discuțiilor despre orașe și despre felul în care trăim împreună, în timp ce criza accesului la locuințe este o realitate tot mai acută, resimțită în întreaga Europă. Anul acesta, Festivalul UrbanEye este dedicat acestei teme, în contextul adoptării planului european pentru accesibilitatea financiară a locuirii. Este un moment care marchează recunoașterea oficială a unei necesități cu impact semnificativ mai ales asupra marilor orașe.

Plecând de la filme care surprind situații din diferite zone ale lumii, festivalul deschide o conversație despre complexitatea acestui subiect, abordat din diverse perspective. Locuințe sociale și oameni fără adăpost, presiunea migrației asupra orașelor, gentrificare și pierderea comunităților, căutarea unor modele mai sustenabile de a locui sunt doar câteva din temele prezente.

Considerăm cu atât mai important de abordat acest subiect în Cluj, unde se regăsește unul dintre cele mai mari ghetouri din România și în același timp este orașul cu cel mai ridicat preț mediu al locuințelor din țară. Totodată, proiecte de amploare în foste zone industriale redefinesc în acest moment orașul — nu fără contestații și întrebări legitime despre cine câștigă și cine pierde în acest proces.

Programul include, pe lângă documentare din întreaga lume, nelipsitele portrete de arhitecți, completate de evenimente conexe, precum tururi ghidate și discuții cu invitați speciali menite să vă provoace să experimentați un nou mod de a privi lucrurile.

Organizator & finanțatori:
Festivalul de Film UrbanEye Cluj este un proiect al asociației ARTA în dialog co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul arhitecturii.

Gazda festivalului: Cinema ARTA Cluj

Parteneri: ArtCrawl® Cluj

Parteneri media: Radio România Cluj, Kolozsvári Rádió Románia, cluj.com, Zeppelin, Cărturești, MovieNews.ro