Mâine începem!

Mâine la ora 19:30, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, începe cea de-a doua ediţie a festivalului de film Urban Eye. În deschidere, va fi proiectat filmul Barbicania (Franța/Marea Britanie 2014) al regizorilor Ila Bêka și Louise Lemoine. Documentarul prezintă viețile celor care lucrează sau locuiesc într-unul din cele mai mari ansambluri culturale din Europa, alcătuind portretul unei lumi inedite. De la ultimul etaj până în subsol, în sala de concerte, pe holuri, în spălătorie sau în locuințele asociate se desfășoară, într-un mod unic, viața unei utopii brutaliste a anilor ’70.

Proiecția va fi urmată de un vin d’honneur în holul Institutului Francez.

Filmele din afara competiției sunt aici.
Filmele din competiție sunt aici.
Programul pe zile și ore e aici.
Biletele se pot cumpăra de aici.
Invitații îi poți vedea aici.
Evenimentele sunt aici.
Sponsorii și partenerii sunt aici.

Anul acesta festivalul are cinci secțiuni tematice: Patrimoniu recent, Urbanizare, Micro Spații, Din viața arhitecților și secțiunea Filme din competiție. În cadrul acesteia din urmă vor fi proiectate șapte filme inspirate din realitatea românească, iar cel mai bun film va primi premiul UrbanEye 2015. Juriul este format din Cătălin Mitulescu, regizor și scenarist, Mihai Fulger, critic de film, Noémi Soltész, arhitect, curator al Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta, Sofia Murato, fondatoarea Festivalului de Film de Arhitectură de la Lisabona și Frederik Bojer Bové, reprezentant al Festivalul de Arhitectură din Copenhaga. Premiul UrbanEye va fi decernat sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 17.00.

Joi, 12 noiembrie, de la ora 17:45, va avea loc proiecția Insight. An eye on Bucharest’s art galleries (2015 | Romania | doc | R: Miluță Flueraș)  – proiecție specială pentru strângerea de fonduri necesare recuperării fotografului Miluță Flueraș, rănit în incendiul de la Club Colectiv.

Cea de-a doua ediție a festivalului de film UrbanEye este dedicată memoriei Cătălinei Ioniță (co-fondatoarea festivalului) și lui Mihai Alexandru. Banii strânși din vânzarea biletelor și abonamentelor vor fi donați victimelor incendiului din Colectiv, care sunt acum in spitale.

În cele cinci zile de proiecții, publicul va avea ocazia sa-i cunoască și să le adreseze întrebări în cadrul sesiunilor Q&A pe regizorii: Eric Andrew Bednarski (Neon, 2014), Adam Smith (The Land of Many Palaces, 2015), Francesca Molteni (Where Architects Live, 2014), Joe Gilbert (Streets in the Sky, 2015) și Nathan Eddy (The Absent Column, 2012) și pe arhitecții Miruna Stroe și Republic of Architects.

Un alt eveniment special din cadrul UrbanEye îl constituie prezența la festival a lui Giorgio Scianca, arhitect și promotor cultural de evenimente care au legătură cu arhitectura, care va susține sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 15:30, prezentarea Celluloid architects: fictional architects in movies (în engleză).

Tot în cadrul festivalului, igloo media organizează vineri, 13 noiembrie, la ARCUB – Gabroveni (str. Lipscani 84-90), începând cu ora 16:00, dezbaterea “Arhitectura în film. Filmul în arhitectură”, prin care își propune să observe legăturile profunde între cele două domenii alături de invitații: Mihaela Poenaru, Adrian Cancer și Vlad Vieru; dezbaterea va fi moderată de arh. Françoise Pamfil, redactor- șef igloo media.

Ne vedem la film!