Începe UrbanEye Film Festival 2016: documentare despre oraș, proiecții speciale, discuții, filme în competiție

Festivalul care vorbește despre oraș prin film își deschide a treia ediție cu un documentar care pune în prim plan o problemă extrem de actuală – distrugerile culturale din timpul războaielor – și ridică o serie de întrebări importante. Proiecția The Destruction of Memory va avea loc miercuri, 16 noiembrie, de la ora 19:30 la Cinema Elvira Popescu. Programul plin al următoarelor patru zile de UrbanEye Film Festival include documentare în premieră, împărțite în patru secțiuni – Memorie, Acasă, Apă și Portrete de Arhitecți – proiecții speciale, discuții cu specialiști și o competiție pentru filme care vorbesc despre realitățile arhitectural-urbane din România.

În a doua zi de festival, joi, 17 noiembrie, spectatorii pot urmări, la Cinema Elvira Popescu, Autopcity, un documentar despre un oraș în derivă, Chișinău, proiecție care va fi urmată de o discuție cu regizorul Ștefan Rusu. Ziua continuă cu H2Omx, care dezvăluie criza de apă prin care trece Mexico City, și cu o discuție cu profesorul Anton Anton despre hidraulica urbană. Seara se încheie cu o incursiune într-o tabără de refugiați: A Walnut Tree.

Vineri, 18 noiembrie, vor fi proiectate, la Cinema Elvira Popescu, primele filme în competiție. Programul e completat de Lost Rivers și o discuție cu Teodor Frolu despre potențialul Dâmboviței în București, și de Fallen City, proiecție urmată de o discuție cu membrii Alert – Proiecte de conștientizare a riscului seismic în București, și de două filme din secțiunea Portrete de Arhitecți: Getting Frank Gehry și Amare Gio Ponti.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ziua de la Cinema Elvira Popescu e dedicată filmelor în competiție și decernării Premiului UrbanEye. Programul include și documentarele The W.I.N.D. House și The Oyler House: Richard Neutra’s Desert Retreat. Seara se încheie la Cinemateca Eforie, cu una dintre cele mai așteptate proiecții ale acestei ediții, The Infinite Happiness.

Ultima zi de festival, duminică, 20 noiembrie, începe la Cinema Elvira Popescu cu proiecția filmelor realizate de liceeni în cadrul workshop-ului „Primul meu film documentar”. Programul mai include proiecția Golescu Crafts, urmată de un Q&A cu istoricul de design Mirela Duculescu și arhitecții Ruxandra Sacaliș și Veronica Olariu, dar și proiecția Primari pentru zece minute. Parte din Actopolis-Bucureşti-Sud, urmată de o sesiune Q&A cu regizorul Vlad Petri, Evelin Hust, directorul Institutului Goethe din București și Ștefan Ghenciulescu. În a doua parte a zilei, spectatorii sunt așteptați la Franco’s Promise și The Babushkas of Chernobyl. UrbanEye 2016 se încheie la Cinemateca Eforie cu Watermark.

Juriul care va acorda premiul pentru „Cel mai bun film” e format din Ileana Bârsan (critic și educator de cinema), Manuel Toledo Otaegui (fondator Arqfilmfest Santiago, Chile și fondator ArchFilmFest London) și Dorin Ștefan (arhitect).

Programul complet al UrbanEye Film Festival 2016 se găsește pe site.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online, pe Eventbook.ro, dar și la casieria Cinema Elvira Popescu (Blvd. Dacia nr. 77, București).

 

//

 

Proiectul UrbanEye a fost inițiat în 2014 ca platformă de discuție despre oraș prin intermediul filmului, dediată nu doar profesioniștilor din domeniu, ci oricărui locuitor interesat de orașul în care trăiește. Festivalul de film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog. A treia ediție a festivalului este un Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

Pentru mai multe detalii:

www.UrbanEye.ro
www.Facebook.com/UrbanEyeFilmFestival