CONCURS Understanding the City: Design-ul tău, direct pe sacoșa festivalului nostru

Facebook_apel grafica

Festivalul UrbanEye vine cu o provocare pentru graphic designers!

Dacă vrei să-ți vezi grafica printată pe sacoșele oficiale ale ediției cu numărul 4 de UrbanEye Film Festival, află cum te poți înscrie!

Tema: Understanding the city

Alături de UrbanEye Film Festival privim împreună orașul și așteptăm o reprezentare conceptuală a orașului. Ce este orașul pentru tine? Cum vezi orașul? Ce îți dorești de la el? Ce e esențial în orașul tău? Ce îi dă caracter?

Stilul grafic este la alegerea ta. Creează designul sacoșei noastre respectând tematica și condițiile de mai jos:

- răspunde temei concursului: Understanding the City

- grafica trebuie să se încadreze în maxim 20x30cm (grafica poate conține imagine și/sau text).

- să conțină logo-ul UrbanEye (disponibil aici pe alb și aici pe negru)

- să aibă design monocrom sau în 2 culori

Designul va fi predat în format jpg, iar câștigătorul va transmite varianta PSD / PDF / EPS / AI / TIFF (cu layere).

Înscrierile vor fi urcate într-un album foto pe pagina de Facebook UrbanEye și câștigătorul va fi desemnat 50% prin like-urile fiecărei postări pe Facebook și 50% prin votul organizatorilor.

Premiul nostru – 500 euro + realizarea tote-bag-ului de festival

Concursul se desfășoară în perioada: 31 august – 24 septembrie (perioada de vot va fi: 24-30 septembrie)

Regulamentul complet aici.

Înscrierea se face completând formularul de înscriere  și trimițând un mail cu propunerea/propunerile în format jpg la adresa info@urbaneye.ro.

Mult succes și de-abia așteptăm să vă vedem înscrierile!